Aceasta este cea mai mare escrocherie din istorie. Toată lumea o caută pe falsa prezicătoare „Maria Duval”

Aceasta este cea mai mare escrocherie din istorie. Toată lumea o caută pe falsa prezicătoare Maria Duval
Publicat: 26/02/2016, 19:57
Actualizat: 29/02/2016, 12:34

Este una dintre cele mai îndelungate scheme de fraudare – sute de milioane de dolari furate, în ultimele două decenii, prin obținerea de sume relativ mici de la cei mai vulnerabili oameni – bolnavi, bătrâni sau săraci -, care au crezut că au găsit un salvator într-o femeie misterioasă numită „Maria Duval”, relatează CNN Money.

Frauda este de cel puțin 60 de ori mai mare decât cea din cazul brokerului american Bernard Madoff. Sunt afectate milioane de persoane din Statele Unite, Canada, Europa și Asia, iar anchetatorii nu cred că există o altă escrocherie care să fi afectat atât de multe persoane.

Fraudele prin scrisori au început acum 20 de ani, fiind de atunci în vizorul serviciilor de securitate din întreaga lume, în principal din Statele Unite, Marea Britanie, Canada și Australia. Cu toate acestea, escrocheria continuă.

Totul se concentrează în jurul unei presupuse prezicătoare din Franța, „Maria Duval”. Prin scrisori, interviuri și înregistrări video difuzate pe Internet, escroaca susține că ar avea viziuni despre „explozii devastatoare pe Terra”, despre „oameni care ar trăi în medii extraterestre”. „Prezicătoarea” susține că poate prevedea rezultatele alegerilor, că poate ghici numerele câștigătoare la loto, că ajută poliția să cerceteze crime. Ba chiar ar fi contribuit la găsirea unui câine pierdut de actrița franceză Brigitte Bardot…

Iar milioane de oameni din întreaga lume se lasă convinși, în urma corespondenței „personalizate” scrise de mână, că această femeie îi poate ajuta.

„Maria Duval” le spune că îi poate ajuta să câștige la loto, să se vindece miraculos sau să evite mari nenorociri. Tot ce trebuie să facă este să achite o sumă relativ mică – de obicei 40 de dolari – pentru a beneficia de „consultanța” oferită de ea, care ar include trimiterea de „talismane speciale”.

Chiar dacă mulți destinatari resping din start scrisorile, succesul masiv al schemei de fraudare se bazează pe abilitatea de a profita de cei vulnerabili din punct de vedere emoțional sau financiar. Majoritatea victimelor sunt vârstnici, adesea bolnavi de Alzheimer sau demență. Alții sunt singuri sau deprimați, fiind încântați că există cineva căruia îi pasă de ei.

„Mama mea bolnavă nu doar că nu gândea limpede din cauză că avea Alzheimer, dar era și singură, se plictisea și spera că se va însănătoși”, explică Chrissie Stevens, referindu-se la mama ei, Doreen Robinson, o victimă a schemei de fraudare.

Pe măsură ce starea de sănătate se deteriora, Doreen Robinson i-a trimis escroacei din ce în ce mai mulți bani, uneori de două ori pe zi, ajungând să piardă 2.400 de dolari într-un an. Alte victime au pierdut chiar mai mult, precizează CNN Money. Femeia de 80 de ani a decedat în septembrie 2014, iar fiica ei a descoperit că avea datorii de zeci de mii de dolari.

De mulți ani, tentativele de fraudare inițiate de „Maria Duval” sunt și prin email, de multe ori fiind chiar sub alt nume, „Patrick Guerin”, atrag atenția autoritățile.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu...
FOTO. Ce transformare pentru femeia care l-a înnebunit pe Gigi Becali! A făcut avere din...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ucis pentru că a refuzat să fie evacuat din calea „orașului viitorului”. Sate întregi au...
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O...
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți...
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Ce a făcut Sorinel Copilul de Aur cu primii lui bani din cântări: „A cumpărat...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Raportul lui Blinken este aşteptat să critice Israelul şi nu ar încălca termenii referitori la...
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cum se simte Kate Middleton. Răspunsul prințului William
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile...
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Cum a aflat Monica Tatoiu recent că mai are frați de pe urma tatălui: „I-a...
Ce tematică deosebită au ales Oana Mosneagu și Vlad Gherman pentru nunta lor: "Suntem absolut...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Câți dintre români recunosc că traversează strada neregulamentar?